Lacul Negru

Ecoturism

Lacul Negru

Colțul de rai din munții Vrancei oferă o imagine deosebită și străină oamenilor care cu greu pot urca să admire frumusețea locului. Accesul în zonă este destul de dificil, drumurile fiind deschise doar o scurtă perioadă pe an, acest fapt făcând vizitarea lacului destul de anevoioasă.

Lacul Negru este o arie protejată de inters național (rezervație naturală de tip hidrogeomorfologic, floristic, faunistic și peisagistic) situat în județul Vrancea, în comuna Nistorești. Locul oferă viață unor plante cu puteri tămăduitoare, dar a cărei apă nu adăpostește nicio specie de pești. Acest lucru se datorează existenței unei specii de șopârle acva-terestre, și anume tritonii, care curăţă orice formă de viaţă din apă, fiind elementele esențiale ale ecosistemului, ajutând la menținerea turbăriei.

Denumit și „Lacul cu plămână” datorită plantei care se găsește în acest lac și care este folosită pentru vindecarea unor boli de plămân, acesta este situat pe versantul sud-estic al Dealului Negru. Format printr-o alunecare de teren, lacul are o suprafață totală de aproximativ un hectar, iar adâncimea acestuia ajunge până la 7,5 metri. A fost declarată arie protejată în martie 2000 pentru diversitatea formelor de relief prezente, reprezentând zonă montană cu văi, cheiuri (Cheile Nărujei), luciu de apă (Lacul Negru), turbării și pajiști, având o faună și floră specifică lanțului muntos a Subcarpaților de Curbură. Situl natural este unul dintre cele 2000 asemenea locuri care protejează speciile carnivore mari din acest judeţ. Acest sit adăpostește specii precum urs, lup, râs.

Semnat,

Georgiana Curcă

Sursă foto: http://www.montaniarzi.ro; http://www.romanianresorts.ro; http://adevarul.ro

 

turistico

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *