Fluierul, obiect tradițional păstoral

fluier păstoral Sfaturi ale comunității

Fluierul, obiect tradițional păstoral

De sute de ani, instrumentele muzicale tradiționale au reprezentat un capitol important în cadrul păstoritului. Mai rar întâlnit și folosit astăzi, fluierul, era utilizat de către păstori în momentele de odihnă de la stână, sau în perioadele în care aceștia erau plecați cu oile la pășunat.

Ciobanii atinși de timp

Mergând cu turmele la păscut, păstorii erau mereu încântați de frumusețea naturii neatinse încă de „cancerul civilizației moderne”, iar pentru a-și exprima această mulțumire adusă lui Dumnezeu, suflau cu dor în fluier. Unii, își alinau astfel dorul de casă, în timp ce altora „nu le mai încăpea atâta bucurie în inimă”.

 

fluierul păstoresc

 

Din moși strămoși, ciobanii mai bătrâni mărturisesc că turmele ale căror păstori cântau la instrumente muzicale tradiționale erau mai ascultătoare și furnizau o cantitate mai mare de lapte. Instrumentele muzicale îi sunt foarte dragi păstorului, dovada fiind și dorința lor de a fi înmormântat împreună cu ele.

Instrumentul muzical pentru suflet

Obiectul de suflet al păstorului, fluierul, confecționat din lemn sau din metal, era prevăzut la unul din capete cu un muștiuc cu vrană, prin care interpretul sufla aerul în interior. Dintre toate instrumentele tradiționale de suflat, fluierul a fost instrumentul cel mai drag păstorului atât în momentele de bucurie cât și în cele de tristețe, cântările din fluier alinându-i singurătatea.

De-a lungul anilor, ca instrument muzical, fluierul a fost cel mai des utilizat. Datorită dimensiunilor sale mici, era foarte ușor de transportat, spre deosebire de cimpoiul sau cavalul.

De obicei, acest instrument vechi era confecționat de către ciobani din lemn de soc, cais, prun sau cireș, dar foarte rar din metal.

Cu timpul, au apărut și meșteri specializați în confecționarea fluierelor, din care putem menționa localitatea Hodac din județul Mureș și localitatea Spulber din județul Vrancea.

Primul instrument muzical

Fiind menționat din cele mai vechi timpuri în cultura tuturor popoarelor, fluierul a stat la baza tuturor instrumentelor muzicale de suflat.

Potrivit unui mit de origine greacă, Pan a fost cel care a oftat printr-o trestie de pe malul unui râu și și-a auzit răsuflarea producând un sunet precum un bocet trist. A rupt trestiile în lungimi inegale, după care le-a legat împreună, rezultând primul instrument muzical.

În țara noastră, există o bogată varietate de fluiere, de la fluierul dobrogean (cu dop), la fluierul moldovenesc în cele două variante ale sale, cea primitivă, tilica (fără dop și fără găuri) și trișca (cu dop), fluierul îngemănat, fluierul cu apă, sau fluierul oltenesc.

 

Știați că…?

  • Până în prezent, se consideră că cel mai vechi fluier are o vechime de 35.000 de ani?

Acesta a fost sculptat din os de vultur cu o lungime de 22 cm și prevăzut cu 5 găuri. A fost descoperit în peștera Hohle Fels din sudul Germaniei, rupt în 12 bucăți. În aceeași peșteră s-au mai găsit fragmente din alte două fluiere, confecționate din colț de mamut.

De bucurie sau de dorul celor dragi, păstorii își alinau singurătatea cântând la cel mai frumos instrument tradițonal: fluierul. Frumusețea naturii i-a încântat! Descoperă și tu frumusețea acestor meleaguri cu: www.turistico.ro!

Cristei Iuliana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *